Laura Bush si copiii

Trei copii in pijamale stau pe niste scaune micute din primul rand. In spatele lor se afla un inger. In fata lor e un scaun mare comfortabil, neocupat. Lumina e perfecta.

Ingerul : Dragi copii, va rog sa va ridicati pentru a-i face o primire calduroasa distinsului nostru vizitator, doamna Laura Welch Bush.

Copiii se ridica si incep sa aplaude. Laura Bush intra, imbracata intr-un costum albastru, cu o carte in mana. Este o doamna foarte draguta. Copiii continua sa aplaude. Le face semn sa se opreasca, dupa care se aseaza pe scaun.

Ingerul : Luati loc copii.

Copiii se aseaza cuminti la locurile lor.

Laura Bush : Va multumesc copilasi. Nu cred ca am mai avut nicaieri parte de o asemenea primire. Sunt foarte fericita. Dar … pot sa intreb ?

Ingerul : Va rog !

Laura Bush : Majoritatea copiilor pe care i-am vizitat si carora le-am citit, credeti-ma ca au fost foarte multi pentru ca mie imi plac copiii, erau imbracati …

Ingerul : Vreti sa spuneti ca nu purtau pijamale ?

Laura Bush : Exact ! Purtau uniforme, iar daca era o scoala unde uniformele nu erau obligatorii, atunci purtau tot felul de hainute frumos colorate. E prima data cand vad copii imbracati in pijamale. Cat de dulci sunt !

Ingerul : Poate ca este prima data cand cititi unor copii decedati, doamna Bush ?

Laura Bush : Poate ca asa este ! Trebuie sa recunosc copilasi ca sunt putin emotionata. Nu am mai intalnit copii morti pana acum. Si nici copii din Irak. Inainte sa-l intalnesc pe sotul meu, calatoream prin toata lumea. De cand ne-am mutat la Casa Alba am mai calatorit, asa este, dar nu am fost niciodata in Irak. Asa ca voi sunteti primii copii irakieni pe care-i intalnesc si sunteti foarte draguti imbracati in pijamalutele voastre. Imi pare rau ca sunteti morti dar sa stiti ca tuturor copiilor le plac cartile. Toti copilasii pot invata sa iubeasca povestile daca cineva le citeste. De aceea am venit eu aici, ca sa va citesc o poveste foarte frumoasa, pentru ca atunci cand un parinte sau un adult citeste unui copil, chiar daca acel copil este mort, el va invata sa aprecieze cartile, iar acesta este cel mai important lucru.

Laura Bush priveste spre unul dintre copii.

Laura Bush : Tu cum ai murit, micutule ?

Ingerul : In 1999, un avion american a bombardat statia de purificare a apei din apropierea satului in care locuia. Se credea ca statia respectiva furnizeaza energie pentru o fabrica suspectata de producerea unor agenti necesari dezvoltarii de biotoxine. Nu stim daca este adevarat sau nu. Stim doar ca acea statie furniza energie pentru purificarea sistemului de apa necesar satului sau. Acesta deja era malnutrit, suferea de diaree cronica iar medicamentele necesare nu puteau fi gasite. Atunci cand sistemul de purificare a apei nu a mai functionat, mama sa i-a dat sa bea un pahar cu apa infestata cu paraziti intestinali. A murit deshidratat in niste chinuri groaznice. Inainte sa se stinga, a tremurat atat de tare incat suruburile patului in care statea, s-au slabit. Au fost necesare trei zile pentru a i se curma suferinta.

Laura Bush : E ingrozitor.

Ingerul : Da, este.

Laura Bush : Saddam Hussein este un om foarte rau.

Ingerul : Da.

Laura Bush isi indreapta din nou privirea spre copil.

Laura Bush : Iubitule, imi pare rau. Sincer imi pare rau. In ce lume cruda traim. Ce as putea sa spun ? Nu e corect sa fie nevoie sa mori din cauza ca tara ta este condusa de un om rau care fabrica arme de distrugere in masa. Dar vedeti voi, acest om trebuie sa fie oprit altfel va ucide si mai multi copii de pe planeta. Ceea ce vreau sa spun este ca … a fost oarecum necesar ca tu sa mori, scumpule. Stiu ca suna ingrozitor, dar asa stau lucrurile.

Laura Bush se adreseaza ingerului.

Laura Bush : Pot sa-l imbratisez ? As vrea sa …

Ingerul : Din pacate nu, doamna Bush. Copiii acestia nu au corpuri reale, ei sunt precum niste umbre, niste miraje sau vise, e greu de explicat.

Laura Bush : Si de ce sunt imbracati in pijamale ?

Ingerul : Da, tocmai vroiam sa va zic. In Paradis, toti copiii poarta pijamale.

Laura Bush : Tot timpul ?

Ingerul : Doar pijamale, pentru toata eternitatea. Si papucei, bineinteles.

Laura Bush : Cat de fascinant. Dar de ce ?

Ingerul : Ca toti copiii imbracati in pijamale, acestia au sufletul incarcat de regret din cauza zilei in care au inchis ochii. Toti copiii care au avut parte de un sfarsit tragic, sunt imbracati in pijamale iar sufletul lor le este mangaiat pentru a uita ororile traite si pentru a se simti mai bine. De exemplu aceasta fetita. In 1991 se afla intr-un adapost. O racheta numita smart-bomb si-a croit drum prin sistemul de ventilatie al adapostului. Racheta a crezut ca a gasit sistemul de ventilatie al unei fabrici care produce componente ale unor arme nucleare, dar s-a inselat. Un numar de 400 de oameni au fost incinerati la 480 de grade Celsius. A fost chiar si la CNN. Poate ca va amintiti.

Laura Bush : Oh, eu nu … stai, ba da. Era fosforescent. Filmare pe timp de noapte. Imi amintesc acum.

Ingerul : Atunci cand a inceput sa se topeasca, paradoxal, avea impresia ca devine o statuie de gheata apoi in urmatoarea secunda se simtea ca si cum s-ar fi inecat in mijlocul unui ocean, apoi a murit. In acea zi tocmai implinea frumoasa varsta de opt ani. Din pacate nu a mai avut ocazia sa o sarbatoreasca. Va rog sa continuati ! Copii, acum doamna Bush va va explica de ce ati murit pentru ca, pe langa faptul ca este maritata cu fostul presedinte al Statelor Unite ale Americii, dansa este o doamna foarte desteapta deoarece a lucrat intr-o librarie. Va rog sa o ascultati copii !

Laura Bush : Cineva trebuia sa-l opreasca pe acest om. Chiar daca au murit foarte multi copii din Irak, trebuia sa facem aceste sacrificii. Nimeni nu ii vrea morti pe copii, trebuie sa intelegeti acest lucru, dar eu si cu Bushie vom avea intotdeauna constiinta incarcata din aceasta cauza. Bushie, asa ii spun eu sotului meu. Nu ar trebui sa-i spun asa in public, i-am promis. Nu as fi facut-o dar el a facut o gluma zilele trecute cum ca eu as fi ramas acasa sa fac curatenie, iar eu chiar fac curatenie in casa si in curte chiar, pentru ca imi place foarte mult sa fie curat. Dar el cateodata ma face sa ma simt ca o menajera. In orice caz, Bushie e un nume haios pentru un presedinte, nu credeti copii ? Presedintele Bushie. Fara acest razboi, Saddam ar fi pus mana pe putere si ar fi putut face rau oricarei tari, cum ar fi Statele Unite sau … ma rog, altei tari. Odata a gazat niste kurzi. Cati copii au murit pana acum ?

Ingerul : Bombardamentele nu au incetat niciodata de cand Razboiul din Golf s-a terminat. Niciodata.

Laura Bush : Dar cati, stii ?

Ingerul : Sute de copii. Mii de copii. 150000 de copii. 400000 de copii. Cine credeti ca ii numara ? Nimeni. Numai din cauza bolilor provocate de uraniul aflat in misile au murit cel putin 600000 de copii. Multi, foarte multi copii au murit.

Laura Bush : Oh Doamne. De ce sunt numai 3 dintre ei aici ?

Ingerul : Credem ca in felul acesta pot invata mai repede.

Laura Bush : Au nume ?

Ingerul : Au nume, dar nu vi le pot dezvalui.

Laura Bush : De ce ?

Ingerul : Nici asta nu am voie sa va spun. Imi pare rau

Urmeaza o pauza scurta.

Laura Bush : In regula dragutilor. Haideti sa va citesc ceva interesant din aceasta minunata carte pe care am adus-o. O sa va citesc acum ceva din care veti invata ca daca acceptati painea pe gratis, sau orice pe gratis, educatie, ingrijire, orice fel de lucruri, atunci va veti pierde libertatea si asta nu e ceva care sa ne bucure prea tare, nu-i asa ? Libertatea este ceea ce conteaza. Nu ca mancarea. Si stiu iubitule ca tu ai murit infometat, dar uite ce pijamale frumoase ai ! Intelegeti ce vreau sa spun ?

Ingerul : Copii, intelegeti ce vrea doamna Bush sa va spuna ?

Copiii se ridica in picioare, incep sa aplaude, dupa care se aseaza la locurile lor.

Ingerul : Copiii chiar va plac, doamna Bush.

Laura Bush : Si eu ii plac pe ei.

Ingerul : Ce carte este aceea pe care o aveti cu dvs. ?

Laura Bush : Este cartea in care se afla pasajul meu preferat, copii. Cartea este o nuvela ruseasca din secolul nouasprezece, si se numeste Fratii Karamazov, iar capitolul care imi place cel mai mult se numeste Marele Inchizitor. E o carte un pic cam grea pentru copiii vii, iar de obicei lor le citesc carti mai usoare, dar ma gandesc ca voi fiind morti, aveti orizonturile mult mai largite si vreti sa stiti lucruri mai multe si mai interesante. Sper sa va placa. Cred ca o sa va placa.

Ingerul : Cine este autorul ?

Laura Bush : Un epileptic compulsiv reactionar mistic anti-semitic geniu nationalist rus cu numele Fyodor Mikhailovich Dostoyevsky. Unii oameni spun ca a fost cel mai mare nuvelist care a existat vreodata, iar eu sunt de-acord cu acei oameni. Il iubesc, sunt oarecum chiar indragostita de el. Cred ca eu si cu el ne-am fi inteles de minune. Cred ca ar fi fost singurul care putea sa vada cu adevarat in sufletul meu, singurul care ma putea intelege. Si nu sunt singura care are aceasta parere. Pe Dostoyevsky l-au legat si l-au condamnat la moarte pentru tradare. Au zis ca-l impusca si dupa aceea nu au mai facut-o. Exact ca o gluma proasta. Copii, va imaginati cum e sa stiti ca o sa muriti si-apoi cand deschideti ochii sa descoperiti ca sunteti tot vii ? Ce oribil. Daca sotul meu s-ar fi aflat la conducere atunci, Dostoyevsky ar fi fost impuscat cu siguranta. Sotul meu intotdeauna isi face treaba pana la capat. Daca ar fi trebuit, ar fi executat mai mult de 100 de oameni pe zi si tot nu ar fi intarziat la ora lui de culcare. Sotul meu e obosit destul de des. Mai ales cand vine de la sala.

Ingerul : Doamna Bush ?

Laura Bush : Da, imi cer scuze. Ma gandeam. Unde eram ? Ah, la carte, da. In Fratii Karamazov, un ateu intelectual, Ivan, ii spune fratelui sau tanar si dragut, Aliosha, un poem pe care el l-a scris, despre Christos, Dumnezeul nostru. Al vostru nu, voi probabil sunteti musulmani.

Ingerul : Asa este.

Laura Bush : Ce dragut. Nu e nimic rau in asta sa stiti, dar aceasta este o poveste crestina, sigur e in regula ?

Ingerul : Copii ?

Copiii se ridica de pe scaune si incep sa aplaude. Dupa cateva secunde acestia se aseaza la locurile lor fara sa mai scoata vreun sunet.

Laura Bush : Bun. O sa iau asta ca pe un da. E o poveste universala. Pun pariu ca a fost tradusa chiar si in araba sau … ce limba vorbiti voi de obicei. Personajul lui Dostoyevsky, Ivan, este un arogant ca toti intelectualii, si un ateu desavarsit. Stiti si voi ca majoritatea intelectualilor sunt atei. Ei nu au nici un Dumnezeu, dar se cred oameni religiosi. Cu cat sunt mai destepti cu atat mai mult le lipseste Dumnezeu. Eu nu am nimic cu ei asa cum au altii, sa stiti. Ivan ii spune fratelui sau tanar povestea : Iisus vine pe pamant pe strazile Seviliei in timpul Inchizitiei Spaniole iar primul lucru pe care il face, si asta sunt sigura ca va intereseaza, este sa invie din morti o mica fetita. 

Laura Bush se opreste o clipa. Copiii nu au nici o reactie.

Laura Bush : Iisus spune "Ridica-te" si fetita cea moarta Il asculta si se ridica din sicriu tinand in mana un buchet de trandafiri rosii. Dar in acel moment, pe acolo trecea Marele Inchizitor care avea 90 de ani, si vede miracolul pe care l-a facut, asa ca Il aresteaza pe Iisus Christos si Il arunca intr-o inchisoare intunecata si mizerabila cu tot felul de sobolani purtatori de boli. Marele Inchizitor Ii zice "Stiu cine esti" – nu stiu cum se facea dar toata lumea Il recunostea pe Iisus imediat cum acesta aparea – "Stiu cine esti si am de gand sa Te ard de viu pe rug de dimineata, la fel cum am mai ars 100 si ceva de oameni si nu am intarziat nici macar un minut peste ora mea de culcare !". Ce mai crestin, nu ? 

Copiii nu reactioneaza.

Laura Bush : Daca sunteti atenti, copii, va veti da seama ca Marele Inchizitor este un om care L-a abandonat pe Dumnezeu in schimbul diavolului. El ii spune lui Iisus ca oamenii nu vor libertate si chiar daca ar avea-o, nu ar sti cum sa o foloseasca si din aceasta cauza exista biserica. Din punctul lui de vedere, oamenii vor paine. Nu-L vor pe Dumnezeu sau libertate, ei vor paine si posibilitatea de a face mici pacate din cand in cand. Iar Iisus nu ii da nici un raspuns. Copii, cand citesc aceasta opera extraordinara si incep sa ma gandesc mai profund la cuvintele pe care autorul le pune in gura Marelui Inchizitor, cateodata – desi stiu ca Marele Inchizitor este personajul negativ iar Iisus este eroul – imi vine sa strig "De ce naiba e atat de gresit sa hranesti oamenii cu un pic de paine ? Oare chiar nu observa nimeni ca mor copiii de foame si ajung in Rai imbracati in pijamale ?"

Sfarsit.

Numele original al acestei piese de teatru este "Only We Who Guard The Mystery Shall Be Unhappy" (traducere in lb. romana : Doar Noi Cei Ce Pazim Misterul Vom Fi Nefericiti). Traducerea si adaptarea textului din limba engleza in limba romana ii apartine in totalitate Capitanului BDT.